Din motive necunoscute....am devenit obsedata de Metallica - Whiskey in the Jar. De fapt, e o melodie traditionala irlandeza. Stiati ca in trecut a fost obsedata de Irlanda? Si acum imi place, dar Finlanda ramane the best.
I don't really know what I love this silly thing. It's silly. I don't even like whiskey. So...I don't know....

Coffee, Hammerfall, Firefox, Zahir, Sibiu, frecare, LVL 14, rogue, alifie, roz muov, jazz&&blues, The black album, aceeleratie, Mugurel, Cassi(||y), 10, Herlitz, sadness vs. happiness, Rudi, Mjölner, ingetata, idiot, stupidity, Finland, tangenta, Tarja, Kilian Böll, Kenny, kill the emo, Andrei zice, burete, Iulius Cezar, xdanx, toalete publice, Adolf Hitler, 卐, bere, crazzy, Scheiße, copac, pufuleti, para, sexi Marioara, no manele, Apocalyptica, supermegaarhiplin, Stoica, zarul lui Stoica :)), WoW :), Thor, drept, stramb, <3 sucks, go a goal, team SW, Nirvana, SUV, tennis, egoism, 1001 de nopti, Dune, South Park ;), ipocrizie, oligofrena, Adriana, blue, Jesus, late, espresso, somn, chelie, nota 2, OMG, flegma, bad hair day :D, puii mei, perna, gogoasa trigonometrica, Megadeth, Iris, Cargo, tema, egocentrist, IBM, ochelari, cangur boxer, caramele, rosu aprins, Vama Veche, AC/DC, anarhie, pomelo, nerd, Obdaklose, eyeballing, Maitreyi, LOL, conspectati din manual, Tokio Bordel, C++, Ruxici, ursuleata, ciocanitoarea Woody.

I'm talking about Microsoft, in case you haven't noticed.

Windows Nazista, more blue screens than Windoof 98®

So, after the Blue Screen of Death, innumerable crashes and IE7 comes Windows Movie Maker. Due to my lack of video editing software, I had to use it. Guess what. It doesn't work. first of all, it won't show up anything I import. Anything but songs that is. And it won't open a bloody project file. One with a MSWMM extension. It keeps telling me that "this file is not a Windows Movie Maker file".
Go fuck yourself, Bill Gates. And by the way, when I'm done with backing up my hard drive, I'm switching to Linux.

Cand vrei sa postezi ceva si nu ai ce, pune o melodie.
Poate ca cineva se va bucura sa o auda. Poate este melodia preferata a cuiva. Cel putin, eu ma bucur s-o aud. I like Fade to Black.

Recunosc, sunt in pana de idei. nici nu stiu de ce ma obosesc sa scriu acest post. Vreau idei. i want ideas. Why must I be so idea-less at the moment?

De ce stau si imi pun intrebari stupide? De genul "Ce e in pom"? Asta mi-a venit in minte acum 30 de secunde. Nu stiu ce pom, de unde sau de ce. Dar vreau sa aflu ce e in el.
Pai, ce ar putea sa fie intr-un pom? Intr-un pom sunt pere. Si o casuta de lemn. O casuta cu internet. Si un laptop. In pom e PHP. In pom sunt bratari. Si magnolii. In pom sunt My Dying Bride. In pom e festivalul ArtMania. In pom e poezie. In pom e Brave New World. Si cartea, si albumul. In pom e rock progresiv. Si literatura engleza. In pom sunt vise.

Ziceti si voi, ce altceva mai e in pom?

Unde sunt eu?
Intre patru pereti si doua cafele, undeva in fata unui calculator.
Dar mintea mea? Undeva intre doua lumi, incercand s-o inventeze pe a treia.
In fiecare dimineata soarele imi intra in camera. Ma uit la el, deranjata. Nu inteleg ce cauta acolo. Soarele nu e in lumea mea. Si apoi ma enervez pentru ca nu vrea sa se stinga. Ma tarasc prin semintuneric pana afara. Afara din cutia de beton in care stau. Inhalez aer prafuit. Ma uit in jur si admir culorile toamnei. Desi afara e primavara si in oras totul e gri. Muzica rasuna. In mintea mea. Uneori realizez ce e, alteori nu. Dar de multe ori nu imi pasa. Ajung in sfarsit in grota pe uneori o numesc a doua mea casa. Cel putin liceul nu e o cladire comunista. Dar acolo mereu se gaseste cineva care sa ma smulga din visare. Dintr-o data ma trezesc intr-o lume dureros de lumionasa, nelinistitor de linistita si groaznic de reala. Si atunci regret ca am iesit din casa.
Ma uit sfidator la soare si ochii incep sa ma doara, iar privirea imi cade pe peisajul de jos. La fel de oribil si de real. Fara vreun motiv bine intemeiat, mintea mea se asteapta sa vada altceva acolo. Ceva care nu e gri.
In jurul meu se intampla lucruri nedefinite. Rad, ma intristez, ma evervez, nici eu nu stiu de ce.
Si apoi ajung acasa. Nu ma intrebati cum. Si acasa zgomotul unui cooler imi rasuna in urechi si ma afund in interminabile linii de cod si numere in baza 16. Literatura engleza, gothic metal, fotografii pseudo-artistice, pixeli si culori de toamna. Toate se invart in jurul meu cu o viteza ametitoare. Nu mai stiu cand trece timpul. Nu mai e nimic gri. Sunt in lumea mea.

Progresam si uitam sa fim fericiti,
Îngropam bucurii într-o mare de biti,
Nu te mai poti ascunde, esti mult prea conectat,
Nu mai poti sa fii singur, esti identificat,
Nu mai poti sa refuzi, nu te lasa sa crezi,
Te învata sa-ti cauti iubirea pe net.
Viata este viteza, nu mai poti sa te-opresti,
Te strivesc cei din urma daca încetinesti,
Cineva sa opreasca invazia de biti,
Cineva sa ne faca din nou fericiti.

Sincera sa fiu, nu-mi pare ca e adevarat.
Dar uneori stau si ma gandesc: cand sunt mai fericita? Cand scriu cod sau cand ma plimb prin parc? Cand ard DVDuri sau cand beau un ceai? De fapt, eu sunt vreodata cu adevarat fericita? Sau fericirea e doar pentru oamenii optimisti? Exista fericre mai mare, fericire mai mica, fericire nefericita? Si, in fond, de ce suntem fericiti? La ce ne foloseste? De ce suntem fericiti?
Oare chiar prograsam si uitam sa fim fericiti? Oare nu progresul in sine aduce fericirea? Nu viteza ne face fericiti? Sau faptul ca putem face lucrurile fara sa ne grabim?

Ciudat lucru si fericirea asta.

From the depths to the stars, that is.
Because that's what I think the human civilization should be doing. Why the stars? Why not world peace or fixing the hole in the ozone layer or saving the rainforests? I sincerely doubt that those things will actually happen. One day, we will kill our beloved planet.
That's why I believe we have to go away. I just can't get myself to accept the fact that this is the only planet that we can live on. And that's why I'm not accepting it. Instead of financing idiotic wars, the world could focus on space research. One day we will leave this place. Why not sooner?

Okay, maybe we won't. But they're my dreams. I don't really care what you think of them. But if one day they'll send colonists to some strange planet, I'll probably be one of them.

* in other words, something to get my mind off homework

Thankfully I didn't set the kitchen on fire. But the walls are covered in honey. At least now I can enjoy my tea. Green tea with coconut and pineapple, honey, lemon and a little bit of milk. My tastes are quite weird when it comes to tea.

I found this lovely piece on DevArt and thought I'd share it with you. That's exactly how I feel when I'm drinking tea. As though the whole world has stopped, I'm alone, I don't care about nothing. It's just me and my cup of tea. And no, I haven't put anything illegal in my tea. And I'm not from Amsterdam either. Anyway, it's a lovely piece. I wish my photographs could be that beautiful. And I wish I could somehow get my hands on a decent camera.

I'm just a dreamer, I dream my life away.

I've never been a big fan of that song, but I just love that line. Because it describes me. I am a dreamer, I live in my own world, I...dream my life away.

Sunshine, trees, petals, perfume, wind. Spring. The time of the year when you feel the urge to just sit on the grass and read a book or admire the view or simply stand there, thinking about nothing, enjoying you day. A good day for going in the park, sitting under a tree and reading a few pages of Discworld. The only thing Poe would do would be to spoil such a sunshiny day. But he is still a genius. One should read Poe at night, preferably during a storm. In other words, today was not a good day for reading Poe. Today was a good day, but not a Poe day. 'twas a day for Terry Pratchett, Jerome K. Jerome and Douglas Adams. Fun books. It was a day of fun books.

Today I fell off the edge of the world, seen Death (he was playing bridge), lived in a gingerbread house (and eaten part of a marzipan table), went on a boat on the river Thames, travelled in time and learned how to fly. The catch is to throw yourself towards the ground and to miss. A suitcase with olive oil from Santorini might be of help. Yes, you must have read The Hitch-hiker's Guide to the Galaxy (lovingly abbreviated H2G2) to actually understand that.

Whoever said books were bad was a total idiot.

Anosta, insipida, plictisitoare, obositoare, stresanta....scoala. Acum, sincer, exista cineva caruia chiar ii place scoala? I sincerely doubt that. Sunt perfect constienta de faptul ca ne trebuie, ca nu putem trai fara ea, insa o urasc. Poate de aceea stau si visez in toate orele. N-am inteles seriozitatea si nu cred ca o voi intelege vreodata.
Lumea imi spune ca e foarte importanta, ca am nevoie de ea. Poate ca au dreptate. Dar pana acum m-am descurcat si fara ea. Nu cred ca voi fi vreodata o persoana serioasa. Multa lume se va uita urat la mine, cum se uita si acum, multi nici nu ma vor considera demna de ei, iar unii nu ma vor lua deloc in seama. Da, sunt neserioasa. recunosc. Si nu inteleg ce e asa de rau in asta. Da, nu imi fac aproape nici o tema, nu ma obosesc sa invat, fac numai ce imi place. Mie nu imi pare ca asta inseamna ca nu voi face nimic in viata. Inseamna ca imi traiesc viata. Si o traiesc cum vreau eu, nu cum vor ei. Intr-adevar, am parul mov, am un rucsac plin de insigne si zanganele, am mult prea multe bratari, port cercei in froma de portocale, vorbesc despre pere, injur in finlandeza, mestec constant guma, uit mereu, scriu pe pereti, nu cedez locul in autobuz, dar asta sunt eu. Si degeaba incercati sa ma schimbati.

Si uite asa am ajuns eu sa gravitez de la ceea ce urma sa fie un post despre scoala la un post despre mine si micile mele...anormalitati. Dar conteaza? Maybe, maybe not.

O ora ca orice alta ora. O poezie relativ stupida. In afara de o strofa. Patru versuri, nimic mai mult. Insa patru versuri cu mai mult inteles decat toata opera lui Eminescu.

-Stii sa faci harta marilor noastre sperante?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vant puternic
Mai zboara cate un balon.

Speranta. Speranta cu ale ei aripi firave, speranta care incearca cu disperare sa faca lumea sa para putin mai frumoasa. Fiecare dintre noi spera la ceva. Dar si sperantele se pierd. Si sperantele se se duc, nimeni nu stie unde, dar la un moment dat te trezesti ca nu mai speri. Ti s-au naruit toate sperantele. Cum? De ce? Nu se stie. Si nimeni nu pare sa vrea sa afle. Pentru ca multi oameni nu isi pierd sperantele. Se agata de ele cu toata puterea. Daca zboara, le prind din zbor. Unii oameni continua sa spere, in ciuda tuturor relelor. Credeti-ma, nu stiu de ce. Si eu am sperantele mele. Din fericire, majoritatea nu s-au pierdut. Si sper sa nu se piarda.

Stiu ca poti. Oricine poate. Intinde mana, inchide ochii, strange pumnul. Si apoi uita-te. Nu e chiar atat de greu sa prinzi un vis. Lasa-l sa zboare, dar ai grija sa nu-ti scape. Urmeaza-l, ai grija sa nu-l pierzi pe drum, nu-l lasa sa fuga. Uneori il vei gasi din nou, chiar daca l-ai pierdut. Insa asa ceva se intampla rar. Asa ca ai grija de el.
Un vis e un lucru mai important decat crezi. Visele ne fac ceea ce suntem. Un vis poate sa te faca sa uiti de tristetea din jur, un vis te ajuta sa evadezi. Unde, nici el nu stie. Dar acel vis, acel minunat vis te poate duce in locuri nemaivazute, nemaiintalnite, nemaiauzite. Caci asta face un vis. Isi creaza propria lume. Acea lume poate deveni cea reala. Totul depinde de tine. Da, visele chiar pot deveni realitate. Vor devei realitate. Asta numai daca le urmezi, te agati de ele cu toata puterea ta, ai grija sa nu ti le pierzi, pentru ca atunci cand nu mai ai vise, nu mai ai nimic.
Un vis se poate pierde, daca nu iti mai pasa de el, insa nu iti poate fi luat.
Nimeni nu iti poate lua niciodata visele.